duminică, 28 februarie 2010
Perpetabole - ediție 1998, poezie românească
Definiție:
Perpetabola, formă idividuală a limbajului poetic ca activitate spirituală, trebuie să elaboreze din sine și să înfățișeze intuiției un conținut mai pragmatic, mai cuprinzător. Prin nașterea sa, perpetabola se structurează într-o formă triunghiulară, teză-antiteză-sinteză, ținând cont și de conținutul distribuit prin acestea. Îmbinarea singularului cu principiile cele mai generale, scot la iveală o metafiziă specifică gândirii cotidiene care a păstrat încă din epoca primitivă acea linie de mijloc ce unește gândirea abstractă cu marginile și mijlocul conținutului concret.
Perpetabola 1
Percepția s-a înecat în noțiune,
Așteptând mișcarea stărilor pe loc.
Diamantul se revoltă pe cărbune,
Timpul-ne-npinge-n balul limbilor de foc.
Perpetabola scheletul clipei noi,
Îmbogățit cu judecata de apoi.
Perpetabola 43
Se scurge nisipul din tubul de sus,
Răbdarea-i pierdută-n ce mi-am propus.
Jocul cel simplu, plăcut la privit și-ndurat,
Mi-alunecat din mână și iar l-am scăpat.
Nisipul de jos, mult mai valoros, puterea din os.
Ce prin devenire trece de simțire, în desăvârșire.
Perpetabola 101
În libertatea fiarei am rătăcit mereu.
Acum sunt mai presus decât acestea toate,
De când presimt că cineva mi-a dăruit un eu,
Acesta mă învață cum să trec în moarte.
Perpetabola, vehicolul nou, spre diferite lumi,
Prin ea, atomu-l-poți privi, să ți-l asumi.
Perpetabola 120
Perpetabola, o linie între Aici-și-Acum.
Omul taie drum și merge peste -Aici-
Înalță case și cultivă răul cel mai bun,
Să dărâme prin -Acum- pădurea cu arborii pitici.
După fiecare noapte de coșmar a judecății de apoi
Un soare nou învârte speranțele ce s-au ivit în noi.
De pe coperta a-4-a:
Omule! Caută-ți preotul
Preotul timpului ce lumea îl trage pe roată,
Prezent în formula divinp de neînțeles,
Lucrează-n sămânța cultivată de gloată,
Mărginită la cerșire și un nume rostit în exces.
Aștept sângele cuvintelr din cărțile: sacre și sfinte
Să facă circuitul de la stomac, la inimă și minte.
Raprotul Proporțiilor - primul volum de poezie editat 1995

RUGĂCIUNEA FIULUI
Tatăl nostru
Ajuns dintru sine
Esența naturii prezentă în mine
Trăindu-mi viața
Ce-i limitată-n lumi,
Dar, veșnică în tine.
În imensitatea ta
Prin Lege și Har, imparțial
Facă-se voia mea,
Depășind prin -conștiență- limita.
Pe masa Cerului și a Pămntului
Hrana libertății -dă-ne-o prin muncă-
Și iartă greșelile aceluia
Ce nu iartă altora,
Aducând în faptă -perpetabola-.
Ispita spre rău
Din duhul sinelui meu
Alungă-o cu fapta din mine
Îndreptă-mi gându-n
Adevăr, frumos și bine.
Păzește-ne Doamne de boală,
Ignoranță, minciună, ură, rușine și chin,
Spre starea veacului...
Amin.
Părinți divini!
Ajutați-mi evadare-n lumina iubirii
Lăsați-mi libertatea-n
Amin-Amin.
Vă rog părinți și -zei-
Nu lăsați prin hrană și plăcere
S-ajungă la durere -semenii mei-...
Amin!
Dă-mi Doamne:
Lumină-n gândire,
Armonie-n faptă,
Putere în destin!
În numele tatălui,
A mamei,
A mirelui,
Miresei din străini.
La aceștia mă închin
Îi susțin,
Stăpânit de duhul păcii cu tărie,
Numai în Prezentul apt de veșnicie.
Amin!
LA MORMÂNTUL TATĂLUI MEU
Văd crucea-nfiptă-n tatăl meu
Ce-i patrie și Dumnezeu.
Dumnezeu: Dor infinit,
Pace-n suflet stăpânit.
E uşa-nchisă-n cei ce pier
Şi scară de urcat la cer.
Tablou în ramă de cuvânt
Patria e mamă-n sufletul de pământ.
Tatăl e sămânța ce ordonă
Energiile din mine într-o formă.
EMINESCU
În lumea ta,
Ce arde azi fălcile
Te-ai confundat cu țara
Ce-i dor şi României.
În contul de lumină,
Ţi-ai împlântat viaţa
Ţinându-i morţi piept.
TU
Tu eşti drumul ce trece
Prin inima mea.
Eu ? Statuie de cuvinte,
Cu privirea-n constelaţii,
Sunt vibraţia divină
Dintru-n gest
Al unei graţii.
Tu! Izvorul de zămislire
Roată-n jocul infinit,
Eşti deschiderea ce-nchide
Spiritul neobosit.
O minune-n libertate
Port la Marea de Eter
O minciună e viaţa
Fără tine-n adevăr.
FATA PAI
Fata pai cu dinţi de lapte,
Părul untuit în noapte,
Sânii, mare agitată
Sub luceferii din zori
Vii plante de flori,
Ce mă fac orfan de zile
Dacă nu pătrund în mine
Muşcând carnea fulgerată
Cu venin sonor de cânt,
Din grilajul ce ascunde
Pasărea cu zbor pe loc,
Ce-mă-nalţa-n ritm de unde
Şi-mi topeşte gându-n foc
De pe coperta a-4-a:
Omule! De când ți-ai dat seama că exiști, dacă pașii tăi se îndreaptă spre drumul înțelepciunii, încearcă să nu te lauzi și mai ales cu ceea ce ar trebui să-ți fie rușine.