Energia este puterea de manifestare
a spiritului prin formele materiei.
I
Perpetabola, ca formă de poezie : Perpetabola simplă, din volumul Perpetabole E 1998, p7.
Așteptând mișcarea stărilor pe loc.
Diamantul se revoltă pe cărbune,
Timpu-ne-mpinge-n balul limbilor de foc.
Îmbogățit cu judecata de apoi.
Perpetabola ca termen, semnifică modificarea înnoitoare a unui sistem, concepții sau concept învechit, în concordanță și armonie cu standardele prezentului în care spiritul se manifestă prin formele specifice, ordonând materia cu noi mijloace și tipuri de energii diferite, stipulate în această lucrare. Omul care își va însuși cunoașterea perpetabolistică va ști cine este, de unde vine, încotro se îndreaptă și care este sensul și scopul vieți sale. Principiile perpetabolismului se desprind din: Spirit și Materie, ambele fiind surse variate de energie, de care beneficiază toate formele de viață printre care și omul. Pentru a ne putea desprinde din plictisitoarea conversație fără nici o soluție privind existența noastră, va trebui să încercăm urcarea muntelui cunoașterii înalte, plecând din valea prezentului contradictoriu, să definim, să analizăm conceptele de bine și rău care duc la conflicte, războaie și alte practici intolerabile.
Astăzi, ţara sfântă a religiilor monoteiste a ajuns -iadul- pe pământ. Viaţa religioasă şi cea politică îşi dau mâna în împrejurări favorabile încă de multe milenii, iar conducătorii celor două tabere au, în primul rând, interese proprii şi de grup. În concepţia filozofică a prezentului trăit de omenire, încă nu avem o știință a spiritului, un reper sacru, de neclintit, în faţa realităţii: ignorante, făţarnice, corupte, şi interesele partizane care le întâlnim la tot pasul. Mantrele, rugăciunile, şi unele legende memorate în timp, devin lucruri sacre precum evangheliile, care lecturate la nesfârșit ajung literalism petrificat şi politică fundamentalistă, periculoasă pentru omenirea fără educație principială.
Cuvintele şi numele personajelor sunt semne sonore moştenite prin tradiţiile istorice, pe care perpetabolismul vrea să le analizeze etimologic și semantic confruntându-le cu realitatea și adevărul care le-au creat. Cuvintele se păstrează în dicţionare care sunt vaste mausolee, cu ieşire prin intrare, în care spațiile sunt pline de personaje. Ca să rămâi liniştit şi limpede într-o religie având o credinţă echilibrată, trebuie să înţelegi sistemul simbolic moştenit istoric, de o hermeneutică spectaculativă care, este în aşa mod selectată, spre a rezona cu tradiţiile trecute, cu aerul magic şi supranatural pe care preoţimea are tot interesul să-l întreţină. Înţelegerea relatărilor din literatura religioasă, unde predomină trecutul istoric, ficţiunea politică a momentului şi interesul bisericilor, te duce la credinţă, la un Dumnezeu pe care biserica îl propovăduieşte fără a-l cunoaște și respecta. Judecă omul după media științei sale adevărate și a celei false.
Dumnezeu este venerat de aproape toate popoarele lumii -sub diferite nume- acest fapt este extraordinar, numai că, cei ce se ucid, în numele religiei pe care o practică -nu au Dumnezeu- nici nu ştiu ce este Dumnezeu.
Perpetabolismul cu o nouă viziune filozofică şi metafizică încearcă să lumineze întunericul dintre cuvinte, să prezinte o nouă formă de cunoaştere prin care oamenii să nu se mai duşmănească, ajungând la măsuri extreme, la crime şi distrugeri, din diverse motive, şi în primul rând din motive religioase.
Perpetabolismul are la baza conceperii lumii: Spiritul şi Materia, energia fiind modul prin care spiritul ordonează formele și calitățile materiei, pentru ca aceasta să nu se epuizeze niciodată. Eterul este templul nevăzut al Spiritului. Dumnezeu este Spirit Universal şi Cosmic. Pentru a fi înţeleasă această afirmaţie am să dau câteva exemple din realitatea istorică a spiritului omenesc, de acum şi de foarte mult timp. Un baraj pe un râu sau un fluviu unde s-a construit o hidrocentrală, nu e altceva decât o ordonare a materiei coordonată de spiritul ingineresc al omului, care a pus apa să învârtă turbinele, din care rezultă energia electrică. Omul a progresat de la sapa şi plugul de lemn la tractor, maşini diferite și nave cosmice, toate aceste trepte au fost perpetabole. Albinele, termitele, mamiferele şi animalele acvatice, de mii de ani fac acelaşi lucru, duc aceeași viaţă. Omul este cu totul altfel, el nu este făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa. De asemeni, la început nu putea să fie cuvântul.
Dumnezeu fiind spirit legic, în totalitate imparțial, el nu favorizează pe nimeni, nici în bine nici în rău. Dumnezeu nu este persoană! Dumnezeu nu vorbește cu nimeni. Cunoscând legile naturii - ai știința puterii.
Muzica are un limbaj specific, care diferă de la un gen la altul; dansul, pictura, arhitectura, de asemenea și alte arte cu importanța lor au aceleași calități.
Importanța semnificativă a unei limbi în cunoaștere și educație
Din glia spiritului românesc,
Prin ea gândesc și reușesc în toate
Să depășesc realul, când se poate…
Perpetabolismul invită omul la educația care vede trecutul lucrurilor în deriva prezentului și proiectează o replică înnoitoare din viitorul posibil, în prezentul omului elevat.
Limbajul religios de cult, transformă dogma în poezie și cuvintele în literalisme. Mesajul literal încărcat de simboluri cu o hermeneutică deseori contradictorie a făcut să slăbească autoritatea unică a lui Dumnezeu, în lumea religiei, care premărindui pe cei ce au spus că Dumnezeu este -cuvânt-, iar prin intrarea în lume a cuvântului, aceasta s-a întrupat în fiul lui Dumnezeu, născut din femeie care a fost răstignit, fără ca Dumnezeu să se opună, a murit și a înviat a treia zi, s-a înălțat la ceruri cu trupul, urmat și de Maria mama sa pământeană, în același mod. Aceste parabole au făcut să se vorbească, în ultimii ani despre „moartea lui Dumnezeu”.
Dumnezeu fiind Spirit Legic, ordonatorul energiilor lumii cosmice, imparțial și echidistant față de toate entitățile existenței, el nu poate fi o ființă a timpului în care omul apare și dispare. Biserica poate să justifice un lucru tocmai cu opusul său? Religia, prin bisericile sale vrea să mențină prin cuvinte și ritualuri sacralitatea lui Dumnezeu, dar nu corectează afirmațiile perimate ale timpului ca: „robul lui Dumnezeu”, „să-i fie țărâna ușoară”, „sufletul drepților se urcă la Cer”, „Nu există mântuire în afara Bisericii”. Dumnezeu nu are nevoie de robi! El este spirit echidistant și imparțial. Biserica trebuie să evite sintagma „este scris”, să separe parabolele cu ficțiuni inadmisibile ce profanează spiritul divin, prin afirmațiile ireale a unor texte numite sacre. Între sacru și profan, anarhia cuvintelor din politica religioasă a omorât foarte mulți oameni în numele lui Dumnezeu, în cursul timpului și recent în cele două războaie mondiale. Când se va termina cu asemenea practici?
O gândire integratoare, echilibrată, presupune o cunoaștere tot mai profundă, mai realistă, ce nu se poate obține prin citirea repetată, la nesfârșit, a textelor din Biblie, a căror hermeneutică a divizat creștinismul și a slăbit credința în Dumnezeul cuvintelor pe care îl prezintă fiecare biserică în felul său, dezbinând oameni, familii, frați de sânge și de credință...
Spiritul naturii în plante și animale
Viața originară specifică animalelor mai evoluate nu atinge treapta la care omul a ajuns printr-o acțiune mai elevată privind: supraviețuirea, adăpostirea în cazuri vitrege, procurarea hranei pentru perioade mai îndelungate de timp, îngrijirea și instruirea mai deosebită a progeniturilor. La început, omul primitiv avea un spirit inconștient de individualitatea sa, și de esența lui divină, de capacitatea sa particulară, de inteligența și talentul îndemânării, care diferă de la un om la altul, atunci, și în prezent. Spiritul care se lasă greu determinat, păstrează aceste diferențe -la toate nivelele existenței, a celei organice și a celei anorganice; numai mistica și religiile fundamentaliste se cred perfecte, prin dogmele petrificate, care nu sunt nici vii nici moarte. Formele și culorile ca particularități ale spiritului trebuiesc considerate -importante semne existențiale ale realității individuale, cu o mișcare perceptibilă prin simțuri, și a celei anorganice, cu o mișcare imperceptibilă.
Esența spiritului natural, la plante și animale are un conținut substanțial energetic, acesta se găsește în iarbă, flori, semințe, muguri, rădăcini, frunze, care servesc drept hrană pentru toate formele de viață; iar animalele mici și insectele sunt hrană pentru animalele mai mari, păsări și pentru om. În flora și fauna marină se întâmplă lucruri asemănătoare din punct de vedere a supraviețuirii și consumului de energie.
Urmărind simbioza creată de spiritul naturii, între plante și animale, vedem diferite păsări cum își adaptează ciocul pentru a putea extrage nectarul din florile mari, precum și constituția specifică a unor insecte, animale mici, dar și a plantelor parazite, licheni, alge și alte microorganisme folosite de diferite animale ca surse de hrană, în vederea supraviețuirii, și a perpetuării speciei, prin aceste forme ne putem da seama de imensitatea dimensiunilor spiritului și a unității sale cu materia. Anumite plante, au frunze și fructe otrăvitoare pentru om și animale, iar unele animale, de asemenea sunt periculoase, agresive și veninoase pentru om și alte animale, dar, perpetabolismul consideră negativitatea excesivă -o calitate a spiritului. Opera spiritului văzută în natură prin formele materiei ingenios ordonate, pentru a atinge scopurile sale, în primul rând prin entitățile individuale, fiecare cu farmecul lor, iar în opera universală atotcuprinzătoare a spiritului individual, omul își poate îmbogății și etala modul său de cunoaștere în comparație cu ceea ce natura e capabilă să producă participând la infinitul veșnic. Cel ce nu vede spiritul naturii din plante și animale; cu toată bogăția lor de flori și fructe; din cântecul păsărilor, penajul splendid colorat și zborul pe care omul nu-l poate atinge, acela nu este un om de spirit, nu are cunoașterea, nici simțirea sensibilă necesară pentru aprecierea reală a vieții. Omul care trăiește numai pentru sine, se hrănește și se înmulțește precum animalele -este un om sărac în spirit și nu gândește îndeajuns pentru a se cunoaște, a ști cine este, și care-i menirea sa de om. Spiritul naturii își alege mijloacele prin care să-și exprime existența sa, din care omul spiritual, cunoscător de sine, capabil, prin mijloacele sale de gândire și înfăptuire, să se poată înălța deasupra animalității sale, învățând și muncind pentru transcederea stării sale de înapoiere spre a atinge libertatea păsărilor cu zborul lor în văzduhul eteric și transparent. Orice realitate spirituală are efecte datorită puterii sale de manifestare. Omul este valoros prin putința sa de a realiza lucruri deosebite, o faptă universală în folosul tuturor oamenilor, a animalelor și a plantelor, în a căror acțiuni se va vedea esența spirituală a celui care a realizat fapta respectivă. Mișcarea schimbă cantitatea și calitatea materiei, continuu; în natură, societate și gândirea individuală. Afirmația și negația sunt alternanțe logice prin care se exprimă adevărul sau falsul.
Cu toate afirmațiile unor teologi, filozofi și savanți, care nu acceptă prezența spiritului la plante și animale, perpetabolismul își susține afirmațiile prin rațiunea spiritului în care orice realitate se poate cunoaște prin adevărul și esența sa, în existența -fizică și metafizică. Ficțiunile au idei ireale. Amănunte în „Inteligența spiritului în perpetabola materiei”E 2003.
Spiritul este esența reală a tuturor formelor de viață și a tuturor lucrurilor, generatoare și consumatoare de energie, el are ca suport a formelor sale -materia-. Formele lucrurilor create de om, cu diferite scopuri, au în ele spiritul celor care le-au proiectat și a celor ce le-au executat. O farfurie, un cuțit, un plug, sunt lucruri simple, pe lângă un avion, o stație orbitală, un calculator, un tablou celebru sau sculpturile neîntrecute din Grecia antică. Cel ce nu recunoaște spiritul creator: tehnic și artistic al celor ce au realizat lucrările amintite, înseamnă că este un om foarte limitat, el nu se cunoaște pe sine în ceea ce ar putea să facă, prin studiu, exercițiu și foarte multă cunoaștere din domeniul în care vrea să activeze. Necunoașterea în modul de acționare a spiritului îndobitocește omul, îl face vulnerabil în fața celor vicleni și necinstiși, îl predispune la boli -fizice și mintale, îl face robul propriilor sale simțuri, precum, și a spiritelor unei negativități deplorabile care se unesc într-un clan mafiot al răului. Dacă îmbătrânind nu mai înveți nimic -mori repede.
Spiritul omului cunoscător de sine
Dezechilibrul dintre simțire și gândire menține omul într-o stare conflictuală, cu un spirit sărac, incapabil de a se cunoaște pe sine. Sinele este nucleul spiritului, iar eul reprezintă mișcarea opțională a persoanei care nu ajunge la o cunoaștere morală și etică -universală- acceptată de omenire. „Omul cu educație, mănâncă numai cât are nevoie, animalul -până se satură”, maximă perpetabolistică.
Perpetabolismul
Cunoașterea filozofică și religioasă de până acum nu are un -în-sine-, universal și imperisabil, cu o doctrină teoretică și un mod de viață pe aceeași măsură, cu funcție activă și fermă, fără conflagrații, crime și distrugeri. Ținând cont de cele afirmate în frazele anterioare, ne putem da seama despre relația om-vorbire- cu un caracter constant, imprimat în istoria omenirii, cu o gramatică a realului dependentă de Adevăr, printr-o cunoaștere universală și etică. Dacă logica democratică este virtute atunci perpetabolismul va trebui să devină perfecțiune… în cunoaștere, atitudine și faptă.
Principiul cauzalității definește filozofia ca știință posibilă… sau vorbă scrisă, care în religie se predică neschimbată. Raporturile omului cu lumea sa, au un caracter practic și conceptual, prin sesizarea simțurilor dispuse în materia corpului și prin spiritul care se manifestă prin gândire. Perpetabolismul este concret pentru că reprezintă sinteza seriilor determinate prin cunoaștere a unității dintre materie și spirit, unitatea multiplelor diversități. Perpetabolismul, consideră lumea omului, un întreg universal, o entitate căutându-se pe sine între o continuă schimbare, impusă de întâmplări. Cel mai bun lucru în viață, e: să uiți de moarte.
Mișcarea este realitatea dintre continuitate și discontinuitate, în forma unității dintre ontogenie și filogenie, dintre ereditate și variabilitate în toate procesele dialectice în care perpetabola va trebui să primeze la modul științific. Perpetabola constituie concepția înnoitoare fundamentală a mișcării universale care se menține în unitatea contrariilor, fiind proprie tuturor formelor și proceselor din fenomenele naturii și a societății. Acțiunea contrariilor este absolută; ea caracterizează dezvoltarea oricărui proces energetic, social și de cunoaștere, prin manifestarea energiilor negative și pozitive, care trebuiesc echilibrate. Teoria echilibrului este una dintre cele mai reale manifestări metafizice, dar și foarte greu de înțeles. Dacă vrei mai mult pentru tine, ești un nimic pentru alții.
Devenirea se manifestă prin jocurile de idei ale perpetabolei și dezvoltarea câmpului de cunoașterea a dialecticii naturii, făcând posibilă, trecerea cantității în calitate, la nivel material și spiritual. Libertatea depinde de conștiință și de cunoștințele practice. Perpetabolismul are valoare euristică, dialectică și metafizică, impulsionând procesul de dezvoltare, prin schimbarea cantitativă, înăuntrul aceleiași calități, și cu saltul schimbării calitative datorită perpetabolei, cu manifestarea sa infinită, prin mijlocirea tuturor celor finite, astfel veșnicia nu are durată. Perpetabolismul trece de la cinci simțuri la șapte, datorită sistemului său constituit din: Materie-Spirit; Simțire-Gândire.
Sufletul, suflarea, (respirația) și energia sexuală: pozitivă și negativă, trec la simțire; acestea nu pot fi încadrate la gândire. Perpetabolismul vrea să reformeze religia prin renunțarea acesteia la dogme și ficțiuni, spre a putea atinge universalitatea. Sistemul perpetabolistic trebuie să devanseze pe cel democratic.
Îmbogățit cu judecata de apoi.
Citat de pe pagina a-4a:
Perpetabola, este esența din mintea românului cea de pe urmă.







